Turcia a trimis prima navă cu ajutoare pentru Qatar

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-06-2017 06:57

Prima navă din Turcia cu ajutoare pentru Qatar a pornit la drum miercuri, a declarat ministrul turc al economiei, Nihat Zeybekci, într-un interviu în exclusivitate pentru agenţia de presă Anadolu. El a adăugat că Turcia va continua să ajute Qatarul, sperând că criza din Golf se va încheia în curând.

Zeybekci a afirmat că până acum au fost trimise din Turcia 105 avioane de transport cu ajutoare pentru Qatar, ţară aflată din 5 iunie sub o blocadă comercială, diplomatică şi de călătorie impusă de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi alte state arabe. "Totuşi, este neeconomic să trimitem alimente cu avionul", iar alte ajutoare au început să fie livrate pe cale terestră, a adăugat el. Turcia a început să trimită şi bunuri de folosinţă îndelungată şi de uz casnic, pe lângă alimente, a precizat ministrul. 

Un oficial turc din domeniul agriculturii a anunţat că săptămânal sunt trimise de la Ankara spre Qatar trei camioane cu legume, iar alte cinci, din sudul Turciei, vor urma după sărbătoarea Eid al-Fitr, care încheie luna Ramadanului din calendarul musulman, la sfârşitul acestei săptămâni.