Klaus Iohannis, mesaj la Conferinţa 'România – o țară a tuturor'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 22-06-2017 10:54

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 22 iunie a.c., un mesaj cu prilejul Conferinței „România – o țară a tuturor”, organizate la Muzeul Național Cotroceni. Mesajul a fost prezentat de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte și Centenar.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Stimați organizatori și participanți,

Salut conferința dumneavoastră, o utilă prezentare și, în egală măsură, o necesară dezbatere publică a unora dintre cele mai sensibile, dramatice, dar și puțin cunoscute probleme din istoria modernă a României: robia şi marginalizarea romilor.

Îi felicit pe inițiatorii programului, «Agenția Împreună» pentru dezvoltare comunitară și Asociația Romano Butiq, și pe tinerii care s-au angrenat în cercetarea istorică a acestui fenomen. Mă bucur că subiectul a avut sprijinul Reprezentanței Băncii Mondiale la București, a ambasadelor Marii Britanii, Suediei, precum și a unor fundații și entități private.

Faptul că Palatul Cotroceni găzduiește conferința «România – o țară a tuturor» nu este întâmplător. Am dorit să exprimăm, simbolic, faptul că problemele trecutului, prin cunoașterea și asumarea lor la nivelul conștiinței sociale, sunt parte integrantă a istoriei naționale. Ea este compusă deopotrivă din mari fapte și personalități, din valori și tezaure identitare, dar și din momentele tragice generate de ură și intoleranță.

Dezvăluind suferințele trecutului, manifestarea dumneavoastră este o bună oportunitate de a readuce în atenție pericolul pe care continuă să-l reprezinte xenofobia și rasismul.

Conferința «România – o țară a tuturor» transmite un mesaj important: putem și suntem datori ca împreună să facem mai mult pentru cunoașterea contribuției romilor la dezvoltarea României, pentru memoria marilor personalități culturale care au provenit din comunitatea romă, pentru omagierea romilor care au pierit în cele două războaie mondiale ale secolului XX ori au fost victimele Holocaustului.

Apropiatul Centenar al Marii Uniri ne oferă oportunitatea stabilirii unor noi ținte, a căror atingere să dovedească faptul că am învățat din lecțiile trecutului cum să construim o Românie puternică, educată și incluzivă. În acest sens, contribuția tuturor minorităților, alături de majoritatea românească, în dezvoltarea proiectelor naționale este esențială.

Vă doresc succes!”