Polonia: A fost promulgată o lege ce limitează accesul la Pilula de a doua zi

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 24-06-2017 09:37

Preşedintele polonez Andrzej Duda a promulgat vineri o lege ce limitează accesul la "pilula de a doua zi", care de acum va fi disponibilă doar pe bază de prescripţie medicală, potrivit unui comunicat oficial citat de AFP.

Această lege a fost adoptată în luna mai de dreapta catolică conservatoare aflată la putere în Polonia. Şeful statului provine din Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS). 

Guvernul liberal precedent, conform unei reglementări europene, făcuse posibil accesul la "pilula de a doua zi" fără reţetă, pentru persoanele cu vârsta de peste 15 ani. 

Legea a stârnit îngrijorarea mediilor feministe din Polonia, care au argumentat că, pentru a fi eficientă, pilula în cauză trebuie să fie luată cât mai curând posibil. 

Potrivit dreptei, restricţia urmăreşte să împiedice folosirea abuzivă a pilulei. 

Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS), la putere în Polonia de peste un an, a oprit deja finanţarea publică pentru fecundarea in vitro. 

În toamna lui 2016, PiS a încercat să limiteze de asemenea dreptul la avort, care este şi aşa printre cele mai restrictive din Europa. 

Totuşi, sub presiunea unor manifestaţii supranumite 'greva femeilor', la care au participat circa 100.000 de persoane în toată ţara, guvernul a abandonat în cele din urmă proiectul de lege.