Cum și-a făcut AVEREA uriașă 'noul Ghiță' care s-ar afla în spatele lui Grindeanu

Autor: stiripesurse.ro
Publicat: 25-06-2017 17:46
Actualizat: 25-06-2017 23:00

Sebastian Ghiță, poreclit Copilul, a reușit ca până la 40 de ani să le bifeze pe toate. Să devină miliardar într-un timp record, să se așeze confortabil în spatele butoanelor politice și să fie cel mai căutat fugar de justiție din cauza unor dosare care îi pot aduce ani mulți și grei de închisoare. Mai exact a reușit să aibă tot și să piardă aproape tot, să treacă de la extaz la agonie mai repede decât s-ar fi gândit cineva.

Mulți l-au catalogat drept un om al sistemului, creat și doborât tot de același sistem, care se pare că are și rezerve. Sau cel puțin asta încearcă să ne inducă președintele PSD, Liviu Dragnea care ni l-a prezentat pe miliardarul Constantin Iacov, ca pe omul din spatele lui Sorin Grindeanu. Adică un fel de Ghiță din spatele lui Ponta.

Vezi modul surprinzător despre cum a luat naștere averea lui Iacov, precum și alte detalii foarte interesante!