Opoziţia, ofensivă totală la adresa PSD: Dezvăluiri din interiorul coaliţiei

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 26-06-2017 20:40
Actualizat: 26-06-2017 20:52

Anunţul lui Klaus Iohannis care l-a acceptat pe Mihai Tudose pentru funcţia de premier nu i-a oprit pe cei din Opoziţie. Liderul PNL, Ludovic Orban anunţă ofensiva totală la adresa PSD-ALDE. În direct la România TV, la emisiunea Andreei Creţulescu, Orban anunţă că majoritatea este din ce în ce mai fragilă şi că sunt deja probleme în PSD şi în ALDE.

Citeşte şi: Se conturează noul cabinet al lui Mihai Tudose: Anunţ de ultim moment al unui lider PSD

"Eu nu mă joc de-a politica. Nu poţi veni cu o propunere de premier dacă nu ai majoritate. Nu s-a putut face majoritatea. Nu poţi numi premier de dragul de a numi. Nu îmi stă în fire. Vom vota împotriva Guvernului. Vom încerca să o respingem. Dacă nu, vom face Opoziţie în conformitate cu ceea ce îşi doresc cei care ne-au ales. Majoritatea PSD-ALDE e din ce în ce mai fragilă. PSD îşi pierde legitimitatea de a guverna. Niciun partid nu a comis atâtea gafe în doar 6 luni de la alegeri.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, mesaj ferm pentru partide: Ce a anunţat după acceptarea lui Mihai Tudose / VIDEO

Numeni nu este entuziast în PSD şi ALDE de nominalizarea lui Tudose. Mă îndoiesc că unul care a fost ministrul Economiei să fie bun de premier. E posibil să fie opoziţie în partidul de guvernământ după această numire", a spus Orban la RTV.