MEN: Bacalaureat - 55 de candidați eliminați la proba scrisă la Limba română

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 26-06-2017 20:33

Un număr de 55 de candidați au fost eliminați luni, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, de la proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul primei sesiuni a examenului de Bacalaureat.

Potrivit unui comunicat al MEN, rata de participate la această probă a fost de 96,62%.

Mai exact, dintre cei 124.425 de candidați înscriși, s-au prezentat 120.220 și au absentat 4.150 de elevi.

Examenul va continua marți cu proba la Limba și literatura maternă — E)b). Miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului — E)c), în timp ce ultima probă scrisă din această sesiune — cea la alegere a profilului și specializării — E)d) — este programată vineri, 30 iunie.

Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 16,00). În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, în intervalul orar 16,00 — 20,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.