Revenire DE SENZAȚIE a Simonei Halep: Românca e în sferturi la Eastbourne, după un meci nebun VIDEO

Autor: Andrei Radu
Publicat: 29-06-2017 16:09
Actualizat: 29-06-2017 16:11

Simona Halep a reușit o revenire de senzație în optimi, la Eastbourne. Amânarea meciului de ieri a fost de bun augur pentru româncă. Azi, Halep a reluat partida cu Pironkova de la scorul de 6-7, 1-2 pentru bulgăroaică.

Simona a revenit în setul al doilea pe care l-a câștigat la limită, scor 7-6. Halep a dat lovitura în setul doi.

Condusă 2-4 în ”decisiv”, Simona a servit destul de bine, mai ales cu primul, 10 puncte au făcut diferența, cu un procentaj de peste 70% pe prima minge, a fost mai exactă și, la prima ei prezență la Eastbourne, a izbutit calificarea în sferturile de finală.

Pentru că meciul cu Pironkova ar fi trebuit să se termine ieri, fiind amânat din cauza ploii, sfertul dintre Halep și Wozniacki se va disputa tot azi, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, nu înainte de ora 18:30.