Mihai Tudose continuă numirile: Cine este 'mâna dreaptă' a premierului

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 30-06-2017 14:52

După ce i-a repus în funcţie pe câţiva dintre oamenii daţi afară de Sorin Grindeanu, printre care şi secretarul general Mihai Busuioc, noul premier Mihai Tudose face încă o numire importantă. Vineri, acesta a numit-o pe Elena Repede în funcţia de director de cabinet.

Vezi şi: Portretul lui Mihai Tudose în The New York Times. Ce scriu americanii despre premier

Elena Repede va avea rang de secretar de stat şi va activa în cadrul aparatului propriu al premierului. Anterior, acesta a lucrat la cabinetul ministrului Economiei, adică tot în subordinea lui Mihai Tudose.

Tot vineri, Tudose l-a eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Inovării pe Lucian Georgescu, acesta preluând de ieri funcţia de ministru. O altă numire inportantă făcută de premier în cele 24 de ore de când este în funcţie este a lui Ionuţ Gâdea, fost preşedinte al CJ Teleorman, readus în poziţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.