12 militari din Portugalia, arestați într-un dosar de corupție

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 04-07-2017 17:34

Doisprezece militari din cadrul Forţelor Aeriene portugheze, dintre care şapte de rang înalt, precum şi patru directori de întreprinderi au fost arestaţi marţi în Portugalia, în cadrul unei vaste anchete pentru corupţie şi falsificare de documente, a anunţat poliţia judiciară, informează AFP, conform agerpres.ro

Persoanele arestate, printre care se numără un general de brigadă, un colonel şi un locotenent-colonel, sunt suspectate că au participat la punerea în funcţiune a unui sistem de suprafacturare a mâncării destinate bazelor militare. 

'Manevra consta în a suprafactura către stat livrările de mâncare. Furnizorii şi militarii implicaţi îşi repartizau apoi diferenţa dintre valoarea de cumpărare şi cea de vânzare a mâncării', a precizat poliţia într-un comunicat.

Procuror DNA acuză presiuni ale lui Kovesi în dosarul Elenei Udrea


În total au avut loc 36 de percheziţii în întreaga Portugalie, care au permis confiscarea de documente şi de materiale legate de anchetă. 

Actuala urmărire se adaugă celei din noiembrie 2016, când un maior, trei căpitani şi doi sergenţi au fost arestaţi. 

Această operaţiune de anvergură, lansată la începutul lui 2015 şi denumită 'Operaţiunea Zeus' a mobilizat deja mai multe sute de anchetatori şi experţi ai poliţiei judiciare, precum şi vreo 20 de magistraţi.