Încă o lovitură pentru Kovesi din Parlament: când ajunge pe mâna procurorilor

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 06-07-2017 11:40

Ședința Comisiei de achetă pentru alegerile prezidențiale din 2009 lansează o nouă invitație către procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de a se prezenta la lucrările comisiei, asta după ce a refuzat în două rânduri.

”Propun să facem o nouă invițiație doamnei Kovesi de a participa la această comisie, pentru ziua de luni”, a spus președintele Comisiei de anchetă, Oana Florea.

Deputatul Liviu Pleșoianu a cerut să nu mai fie invitată Kovesi, iar Comisia să sesizeze direct Parchetul General pentru obstrucționarea lucrărilor unei comisii de anchetă.

”Eu reiau propunerea mea de a sesiza organele penale în virtutea faptului că a refuzat de două ori să se prezinte, obstrucționând astfel lucrările acestei comisii”, a spus Pleșoianu.

Deputatul Eugen Nicolicea i-a cerut colegului său să mai aștepte până luni, să vadă dacă Kovesi se va prezenta și abia apoi să fie înaintată plângerea penală. În cele din urmă toți membri Comisiei au fost de acord să așteptă până după ziua de luni.