Opt morţi într-un accident TERIBIL în Peru. Un autobuz supraetajat s-a răsturnat pe marginea drumului - VIDEO

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 10-07-2017 10:16
Actualizat: 10-07-2017 10:45

Cel puţin opt oameni şi-au pierdut viaţa şi 30 au fost răniţi în accidentul unui autocar cu turişti în capitala peruană Lima, noaptea trecută, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din Peru, citat de DPA, potrivit agerpres.

Autobuzul, care era supraetajat şi avea platforma descoperită, a derapat într-o curbă în timp ce revenea de pe dealul San Cristobal, una din principalele atracţii turistice locale, situat la o altitudine de 400 de metri şi de unde se poate vedea panorama capitalei. Vehiculul a căzut circa 10 metri, potrivit media locale.

Ministerul Sănătăţii a precizat că la locul accidentului au fost trimise zece ambulanţe şi că între răniţi se numără şapte copii şi doi cetăţeni străini, unul din Chile şi unul din Canada, care au fost transportaţi deja la spitale.