Doliu în lumea muzicii. A MURIT o legendă a JAZZ-ului - VIDEO

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 12-07-2017 15:45

Legenda sud-africană a jazz-ului Ray Phiri a murit miercuri la vârsta de 70 de ani, a informat preşedinţia sud-africană şi mass-media.

Chitaristul şi vocalistul Ray Phiri era cunoscut pe plan internaţional pentru apariţia sa în albumul "Graceland" al cântăreţului şi compozitorului american Paul Simon din 1986, notează DPA, citat de AGERPRES.

Phiri a murit din cauza unui cancer pulmonar la un spital din Mbombela, o localitate situată în provincia sa natală Mpumalanga, a informat agenţia de ştiri ANA, citând un purtător de cuvânt al familiei.

Artistul de jazz, fusion şi mbaqanga a contribuit la fondarea grupului de soul The Cannibals în anii '70. Ulterior, Phiri a fondat Stimela, formaţia alături de care a înregistrat albume premiate cu discuri de aur şi de platină ca "Fire, Passion and Ecstasy" şi "People Don't Talk So Let's Talk".

Într-un omagiu adus artistului, preşedinţia a scris că muzicianul a folosit "artele ca instrument de transformare socială".

Phili "a fost un gigant al muzicii", a precizat preşedintele Jacob Zuma într-o declaraţie, adăugând că moartea sa reprezintă "o pierdere uriaşă pentru Africa de Sud şi industria muzicală în ansamblu".

Artistul s-a confruntat cu controverse pentru colaborarea cu Simon şi cu alţi muzicieni prezenţi pe "Graceland", care au fost acuzaţi că au încălcat boicotul cultural la nivel internaţional impus Africii de Sud pentru regimul său de apartheid.

Citeşte şi: O mașină de criptat folosită în al Doilea Război Mondial, vândută la licitaţie .