Mărturii şocante ale Luminiţei Huţupan: Vrea să plece definitiv din România

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 12-07-2017 18:46

Luminița Huțupan Dinu are 45 de ani și este cel mai bun portar de handbal din lume. Titlul i-a fost acordat de Federația Internațională de Handbal. În ciuda succesului ei profesional, sportiva nu-și găsește locul în orașul său natal, la Râmnicu Vâlcea, potrivit gsp.ro.

Fost antrenor cu portarii la echipa locală, HCM Rm. Vâlcea, Luminița a fost anunțată că nu intră în vederile clubului pentru sezonul viitor. „Cu doar câteva zile înainte să înceapă pregătirea pentru noul sezon, am fost sunată de președintele clubului, domnul Petre Berbecaru, care mi-a spus că noul antrenor, Aurelian Roșca, nu vrea să lucreze cu mine, fără să mi se spună și de ce”, a spus Luminița Huțupan Dinu.

„Acest mare antrenor în devenire a preferat să aduca doi secunzi, pe nașul și pe finul!”, a adăugat ea. Luminița se gândește chiar să plece din România. „Mă gândesc serios să plec din Rm. Vâlcea, poate chiar din România. Nu cred că aș mai putea să mă întâlnesc în oraș cu cei care m-au mințit, cu cei în care am avut mare încredere. O să merg și la Consiliul Local al Municipiului Rm. Vâlcea pentru a cere să mi se retragă titlul de "Cetățean de Onoare". După cele întâmplate, simt că nu merit această distincție"