Bayern Munchen nu mai închiriază stadionul său echipei de liga a 4-a, Munchen 1860

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 12-07-2017 19:50

Campioana Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, a decis să nu mai închirieze stadionul său - Allianz Arena - echipei din liga a 4-a, Munchen 1860.

Oficialii lui Bayern au anunțat miercuri rezilierea contractului care permitea celor de la Munchen 1860 să joace pe acest stadion, asumându-și totodată și pierderea sumei de 28 milioane euro pe care echipa din liga a 4-a o achita pentru folosirea arenei. De asemenea, campioana Germaniei a precizat că o revenire a concitadinei pe Allianz Arena este în afara oricărei discuții, conform Agerpres. În acest context, Munchen 1860 va juca partidele de acasă pe Grunwalder Stadion.