Jean-Claude Juncker: Corupţia subminează progresele în Ucraina

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 13-07-2017 22:49

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat că fenomenul corupţiei subminează toate eforturile de transformare a Ucrainei în conformitate cu normele Uniunii Europene, în timp ce şeful statului ucrainean, Petro Poroşenko, a promis joi continuarea integrării tot mai strânse cu blocul comunitar, relatează agenţia Reuters.

Juncker şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, s-au deplasat la Kiev pentru un summit de o zi cu Poroşenko, după ratificarea finală a unui nou acord comercial, care a înfuriat Rusia, scrie agerpres.ro.

Citește și: Mesaj tranșant al președintelui Iohannis în privința Guvernului Tudose

''Ceea ce noi cerem este intensificarea luptei împotriva corupţiei, deoarece corupţia subminează toate eforturile pe care această mare ţară le întreprinde'', a declarat Juncker într-o conferinţă de presă comună. ''Rămânem foarte preocupaţi'' pe această temă, a mai spus el.

Criticile sugerează faptul că s-ar putea ca delegaţia UE să fi adoptat o poziţie mai dură decât se aştepta în negocierile considerate a fi în mare măsură optimiste, după confirmarea, marţi, a unui acord de asociere pentru strângerea relaţiilor politice şi comerciale.

Citește și: BOMBĂ! Cine sunt bugetarii care vor primi SALARII de până la 10.000 de euro pe lună

Guvernul prooccidental de la Kiev a căutat să impulsioneze relaţiile cu UE de la înlăturarea, în 2014, a preşedintelui Viktor Ianukovici, sprijinit de Moscova, procedând la reforme în schimbul unui ajutor de miliarde de dolari şi a unui nou acord cu UE privind ridicarea vizelor de călătorie.

Dar aliaţii Ucrainei şi-au exprimat în mod repetat preocuparea că interesele şi practicile corupte rămân înrădăcinate, în parte datorită unui stat de drept firav.

Citește și: Atenție! Ce se întâmplă cu polițistul care l-a făcut KO pe Boureanu

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), principalul susţinător financiar al Ucrainei, au cerut crearea unei instanţe anticorupţie speciale, dar Juncker a afirmat că la summit a fost convenită o nouă soluţie. ''Astăzi, noi am convenit că, dacă Ucraina va înfiinţa un birou special consacrat acestui subiect, atunci va fi suficient'', a spus Juncker.

Potrivit lui Mihailo Jernakov, expert jurist din cadrul asociaţiei neguvernamentale RPR (Reanimation Package of Reforms), acordul va fi o mare dezamăgire pentru cei care militează pentru o mai mare responsabilitate în sistemul de justiţie. ''Nu există nici o modalitate ca un birou din vreo instanţă să fie independent ca o instanţă separată. Aceasta nu va ajuta'', a declarat Jernakov pentru Reuters.

Citește și: Veste de ultimă oră pentru Victor Ponta! Ce s-a întâmplat

În timp ce aderarea Ucrainei cu drepturi depline la UE rămâne un obiectiv îndepărtat, Poroşenko a subliniat că ţara sa speră că se va integra mai mult prin aderarea sa la uniunea vamală şi la spaţiul Schengen.

''Începând de astăzi, este important de a începe punerea la punct a unei foi de parcurs pentru îndeplinirea visurilor noastre'', a spus Poroşenko în conferinţa de presă comună.

Citește și: Ce super mașină conduce Simona Halep! Valoarea impresionantă a acesteia .