Pilierul Ionel Badiu (Carcassone), o nouă achiziție a campioanei Timișoarei Saracens

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 13-07-2017 21:06

Campioana României la rugby, Timișoara Saracens, și-a întărit echipa cu un al patrulea jucător adus în ultimele zile, internaționalul Ionel Badiu, care revine în țară după șapte sezoane în care a activat la echipele Rodez Aveyron și Carcassone, din Franța. Badiu a declarat joi, într-o conferință de presă, că este nerăbdător să înceapă activitatea la Timișoara Saracens, să câștige alături de echipa bănățeană cât mai multe trofee, continuând tradiția performanței celor de pe Bega.

''Sunt nerăbdător să începem treaba, să ne pregătim bine pentru campionat, pentru Cupa Regelui, pentru Cupa României și pentru calificările în competițiile europene'', a spus Badiu. Antrenorul Matt Williams a apreciat noua achiziție: ''Știu că e un jucător foarte experimentat, căutam un jucător cu caracteristicile sale (...). Transmite un mesaj puternic colegilor săi privind competitivitatea (...), dar și tinerilor, ca un model și în afara terenului în ceea ce privește educația''.

Vicepreședintele clubului Timișoara Saracens, Dușan Filipaș, a menționat că bănățenii vor continua inițiativa de a ''repatria'' jucători. ''Aceștia merită să aibă un loc decent unde să revină. Trebuie să fim un exemplu pentru sportul românesc'', a spus Filipaș, conform Agerpres. Primele trei transferuri făcute de Timișoara Saracens pentru noul sezon au fost aducerea în echipa bănățeană a fundașului Luke Samoa, de la Baia Mare, a lui John Leiataua, dar și a jucătorului William Helu, care a evoluat la Edinburgh Rugby și la London Wasps.