Australia cere Chinei să o elibereze pe văduva disidentului Li Xiaobo

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 16-07-2017 12:50

Australia a cerut duminică eliberarea din China a văduvei disidentului Li Xiaobo, decedat săptămâna aceasta, transmite Reuters. "Facem apel la guvernul chinez să ridice orice interdicţie de călătorie pentru soţie şi să o elibereze din arestul la domiciliu", a declarat presei locale ministrul australian de externe, Julie Bishop.

Corpul neînsufleţit al lui Liu Xiaobo a fost incinerat sâmbătă, iar potrivit autorităţilor văduva sa, Liu Xia, a participat la ceremonia funerară şi a primit cenuşa rămasă. Un oficial din Shengyang a precizat cu această ocazie că Liu Xia este liberă. 

Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru pace în 2010, a decedat joi, la vârsta de 61 de ani, la câteva zile după eliberarea condiţionată din închisoare. El fusese condamnat în 2009 la 11 ani de detenţie, iar în ultimii şapte ani soţia sa s-a aflat efectiv în arest la domiciliu. Ei i se permitea doar o vizită lunară la soţul său, în penitenciar. 

Zhang Qingyang, responsabil cu informaţiile în Shengyang, a declarat sâmbătă: "Dorim ca Liu Xia să evite alte probleme. Cred că departamentele de resort îi vor apăra drepturile conform legii". 

China este cel mai mare partener comercial al Australiei, dar din punct de vedere militar, Canberra este apropiată de Washington. Beijingul şi-a folosit în ultima vreme influenţa pentru a schimba convingerile opiniei publice australiene despre subiecte politice sensibile, arată Reuters. China manifestă iritare faţă de ţările occidentale care fac remarce despre Liu Xiaobo şi a formulat declaraţii diplomatice severe în astfel de cazuri.