Donald Trump se PRĂBUȘEȘTE: sondaj devastator, după doar șase luni de mandat

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 16-07-2017 19:57
Actualizat: 16-07-2017 21:27

Donald Trump nu beneficiază de celebra ”bulă”, adică încrederea acordată timp de șase luni unui nou președinte de către electorat. După aproape şase luni de mandat, popularitatea preşedintelui american Donald Trump a scăzut la 36%, faţă de 42% în aprilie, potrivit unui nou sondaj Washington Post-ABC News dat publicităţii duminică, informează dpa şi AFP.

Citește și: Kovesi, despre reținerea Elenei Udrea: Șefa DNA răspunde la acuzațiile procurorului Mihaela Iorga Moraru

Citește și: Dezvăluiri bombă! De ce a fost chemat, de fapt, Tudose la Bruxelles

Citește și: Întâlnire de GRADUL ZERO în coaliție! Cine cedează primul, Dragnea sau Tăriceanu


Potrivit sondajului, procentul celor care nu apreciază activitatea lui Trump ca preşedinte a crescut cu cinci puncte procentuale, la 58%. Dintre aceştia, 48% au declarat că "dezaprobă puternic" activitatea preşedintelui SUA. 

Totodată, sondajul relevă că aproape jumătate dintre americani (48%) văd conducerea ţării în lume mai slabă de la învestitura lui Trump, în ianuarie, comparativ cu 27% care au declarat că SUA par mai puternice. 

Jumătate dintre americani spun că cel de-al 45-lea preşedinte al SUA face o treabă mai proastă decât predecesorii săi, în timp ce doar 25% dintre americani au declarat că Trump se comportă mai bine decât foşti preşedinţi ai SUA. Cincizeci şi cinci la sută dintre americani consideră că Trump nu face progrese semnificative pentru a-şi atinge obiectivele anunţate în campania electorală de anul trecut. 

Sondajul a fost realizat pe un eşantion format din 1.001 adulţi în perioada 10-13 iulie.