Șefa DNA, despre achitarea definitivă a lui Dan Radu Rușanu, fost șef ASF

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 17-07-2017 07:40

Fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu a fost fost achitat definitiv la sfârșitul lunii iunie de ÎCCJ în dosarul ASF-Carpatica. Într-un interviu pentru ziare.com, întrebată dacă este un eșec al DNA pe care și-l asumă, Laura Codruța Kovesi a declarat că este o decizie judecătoarea pe care nu vrea să o comenteze.

Kovesi, acuzată că a oprit un dosar în care apărea fostul soț. REACȚIA șefei DNA

„Este o decizie judecatoreasca, nu comentez, pot doar sa va spun ca la sfarsitul fiecarui an, solutiile in care se dispune achitare sunt analizate pentru a stabili motivele. Spre exemplu, anul trecut, ele au vizat modul de interpretare a unor decizii ale CCR, faptul ca anumite fapte au fost dezincriminate, modul de interpretare a probelor. In fiecare caz, tebuie sa verificam daca solutia de achitare e imputabila procurorului.

Kovesi vorbește în PREMIERĂ despre 'sufrageria lui Oprea'. Ce spune șefa DNA

Pana la urma, aceste solutii de achitare ne arata sanatatea sistemului de justitie din Romania. Noi am fost criticati de unii ca procentul de achitari e foarte mic, 10% la inceputul anului, si acest lucru inseamna ca punem presiune pe instanta. Altii, dimpotriva, ne-au criticat ca acest 10% e un procent foarte mare.

Aceste achitari ne arata ca dosarele se judeca pe probe, administrate in faza de urmarire si in faza de judecata. Cand un judecator pronunta o solutie definitiva de achitare, rolul nostru de judectori este sa analizam daca procurorul a gresit si daca sunt situatii imputabile sa eliminam pe viitor asemenea vicii.”, a spus Kovesi pentru ziare.com.