Mihai Tudose, reacție nervoasă: 'O să am o discuţie foarte dură cu colegul nostru' / VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 17-07-2017 13:02

Premierul Mihai Tudose a participat, luni, la deschiderea programului oficial de Internship al Guvernului - ediţia 2017. Acesta şi-a început discursul apostrofându-l pe Radu Puchiu, responsabil cu programul de internship, şi i-a cerut o explicaţie pentru faptul că în acest an sunt mai puţini interni în comparaţie cu anul trecut.

Mihai Tudose, mesaj de ULTIMĂ ORĂ: 'Fiți generația #insist'/ video

„O să încep prin a vă anunţa că după (eveniment - n.r.) o să am o discuţie foarte dură cu colegul nostru. De ce sunt numai o sută? De ce nu sunt mai multe locuri? Anul trecut au fost mai multe locuri! Data viitoare, să creştem, fiindcă înţeleg că sunteţi o sută din trei mii două sute şi ceva...(de candidaţi - n.r.) Adică, eu nu ştiu nicio facultate, nicio universitate care să aibă 30 pe loc şi vă mulţumesc pentru faptul că aţi insistat, pentru că afară (în faţa Palatului Victoria - n.r.) sunt nişte oameni cu hashtag rezist, dumneavoastră sunteţi cu hashtag insist.”, a declarat Tudose.

La final, premierul l-a rugat pe Radu Puchiu să faciliteze accesul internilor la el.

Eventual la jumătatea programului să mai avem o întâlnire informală. Sunt convins că vei fi în stare să organizezi o informală cu o sută de inşi, nu? Fără să ne sâcâi pe noi să te ajutăm!”, i-a spus premierul lui Radu Puchiu.