Lunea, zi de post în Nepal pentru a-l onora pe zeul Shiva

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 17-07-2017 16:24

Mii de credincioşi hinduşi au postit luni în Nepal pentru a-l onora pe zeul Shiva, un ritual care se va repeta în fiecare zi de luni în această lună sacră a Shrawan, de la jumătatea lui iulie până la jumătatea lui august, pentru ca zeiatea să le îndeplinească dorinţele, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Credincioşii hinduşi vor merge în această perioadă la principalele temple dedicate acestei zeităţi, căreia i se recunosc puteri speciale precum aceea de a găsi un soţ sau soaţă persoanelor singure, sau cea de a aduce prosperitate familiilor căsătorite. 

"Ţin post în fiecare zi de luni de Shrawan pentru a aduce prosperitate şi sănătate familei mele", a explicat tânăra Sumitra Neupane, care va purta zilele acestea cum cere tradiţie brăţări de culoarea verde şi tatuaje cu 'henna', ce îi vor decora cu desene complexe corpul, mai ales braţele. 

Templul Pashupatinath din Kathmandu a fost de la primele ore ale zilei de luni cel mai vizitat, fiind luat cu asalt de "peste 250.000 de devoţi", a declarat EFE Govinda Tondon, unul din administratorii lăcaşului de cult. 

În perioada de Shrawan, o altă practică respectată de hinduşi, mai ales de bărbaţi, este aceea de a merge în picioarele goale şi îmbrăcat în veşminte de culoarea şofranului (simbol al purităţii) în pelerinaj la templele zeului Shiva, purtând ulcele cu apă din râurile sfinte. 

Hinduşii cred că prin acest ritual, dacă apa pe care o poartă în acest pelerinaj nu se varsă, le sunt iertate păcate comise de-a lungul vieţii şi obţin astfel bunăvoinţa lui Shiva, zeul creaţiei şi al distrugerii.