Ministrul Adrian Țuțuianu se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis. Urmează ca CSAT să se reunească

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-07-2017 14:10
Actualizat: 20-07-2017 14:56

Ministrul Apărării Adrian Ţuţuianu a declarat joi că va avea o ”discuţie aplicată” cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema Planului de înzestrare a Armatei Române, urmând ca CSAT să se reunească pentru a aproba documentul.

"Am convenit cu domnul preşedinte Iohannis şi cu consilierii prezidenţiali care pregătesc aceste şedinţe ca atunci când avem lucrurile foarte bine lămurite să putem să întrunim CSAT. Nu există niciun fel de bariere birocratice. Interesul nostru este acela de a recupera timpul pierdut în realizarea acestor achiziţii, de a fi foarte transparenţi, de aceea v-am spus că voi propune un proiect de lege care să fie accesibil tuturor. (...) Voi avea o discuţie foarte aplicată cu domnul preşedinte. Astăzi este 20 iulie, deci sunt 22 de zile de când sunt ministru. Până acum am făcut două lucruri: analiza programelor de înzestrare, să vedem unde suntem cu fiecare, care e modalitatea de abordare cea mai corectă din punct de vedere legal, dar şi din punct de vedere al nevoii urgentării procedurilor, şi de a vizita unităţile militare şi de a înţelege de la militari exact care sunt nevoile", a afirmat Ţuţuianu., potrivit Agerpres.

Antrenorul lui Halep face anunțul anului: 'S-ar putea să v-o FURĂM'

Totodată, ministrul Apărării a spus că în acest moment toată atenţia factorilor de decizie se îndreaptă asupra priorităţilor de înzestrare, precizând că în patru - cinci ani urmează să fie achiziţionate 36 de avioane cu performanţe ridicate. 

"La momentul acesta avem nouă avioane F-16 pe care le utilizăm. Trei vor veni în perioada august - septembrie, deci vom avea 12. Intenţia noastră ca parte a planului de înzestrare a Forţelor Aeriene este să achiziţionăm în următorii patru - cinci ani încă 36 de avioane cu performanţe ridicate. Detaliile tehnice sunt în lucru. (...) De asemenea, avem un program de reabilitare, de aducere la zi a avioanelor pentru şcoală şi antrenamente", a arătat Adrian Ţuţuianu.