Iranul şi Irakul au îngroapat securea războiului și au semnat un acord privind dezvoltarea cooperării militare

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 23-07-2017 17:53

Iranul şi Irakul au semnat duminică un acord privind dezvoltarea cooperării militare şi a luptei împotriva 'terorismului şi extremismului', au anunţat media iraniene, un acord care ar putea provoca preocupări la Washington, relatează Reuters.

Ministrul iranian al Apărării, Hossein Dehghan, şi omologul său irakian, Erfan al-Hiyali, au semnat un memorandum de înţelegere care include de asemenea securitatea la graniţe, logistică şi antrenament, a anunţat agenţia oficială IRNA.

''Extinderea cooperării şi a schimbului de experienţe în combaterea terorismului şi a extremismului, securitatea la graniţe sprijinul educaţional, logistic, tehnic şi militar se află printre subiectele acestui memorandum'', a anunţat IRNA după semnarea acordului la Teheran, scrie agerpres.ro.

Relaţiile dintre Iran şi Irak s-au ameliorat de la îndepărtarea de la putere în 2003 a fostului preşedintelui irakian Saddam Hussein, inamic al Iranului, şi venirea la putere a unui guvern irakian condus de musulmani şiiţi. Iranul este o ţară cu populaţie majoritar şiită.