Mihai Tudose are EMOȚII în privința rectificării bugetare: 'Sunt proiecte care au fost ÎNTÂRZIATE'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 24-07-2017 09:20
Actualizat: 24-07-2017 10:18

Mihai Tudose a oferit un interviu exclusiv pentru Sinteza Zilei, unde a discutat despre rectificarea bugetară. Premierul a susținut că majoritatea acestei rectificări va fi una pozitivă.

"Sper că majoritatea ei va fi una pozitivă din câte am vorbit cu Ministrul de Finanțe, sunt proiecte care au fost întârziate foarte mult, de exempu am găsit la Ministerul Tehnologiei informației o execuție de 2%, practic nu a început nici un proiect, nu s-au plătit decât lefurile acolo. Am vorbit cu actualul ministru, cu colegii, anumite lucruri chiar nu se mai pot face anul acesta.

Citește și: Mihai Tudose produce ȘOCUL serii în România: Își contrazice miniștrii și anunță STOP la angajări

Și atunci la rectificare, la unele ministere care nu mai au efectiv cum să-și cheltuie banii, cele cinci luni de inactivitate, vor fi duși acolo unde se face treabă. Rectificarea va avea loc în august. Bani de pensii sunt, există bani pentru sistemul de sănătate, învățământ, și pentru investiții", a declarat Mihai Tudose.