Ministrul Finanțelor, VEȘTI URIAȘE pentru angajatori: Nu vor mai plăti acest impozit, începând cu 1 august

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 25-07-2017 08:39

Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual, potrivit legii 177/2017 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi publicată în Monitorul Oficial, informează Ziarul Financiar.

Legea aduce o serie de modificări importante Codului fiscal, clarifică unele măsuri, reformulează şi reglementează mai exact condiţiile de desfăşurare a activităţilor economice.

'Game of Thrones' aduce zeci de milioane de euro unui oraș european. Unde se află pe harta Europei 'King’s Landing'

Una dintre modificări vizează eliminarea din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit a asociaţiilor de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

Sorin Grindeanu, anunţ BOMBĂ pentru proiectul lui Victor Ponta: 'Vreau să mă mai gândesc...'

În plus, legea stabileşte crearea unui regim fiscal unitar pentru persoanele juridice care realizează venituri sub 500.000 de euro prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, scopul fiind acela de aducere în acest sistem şi a persoanelor juridice care desfăşoară activităţile aflate sub incidenţa impozitului specific. Măsura se aplică începând cu 1 august, fiind prevăzute reguli tranzitorii.

O altă prevedere a legii este că la înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se va avea în vedere o analiză a riscului fiscal pe care aceasta îl prezintă şi nu a intenţiei şi capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activitate economică. Aceleaşi principii vor fi avute în vedere şi în cazul anulării/înregistrării în scopuri de TVA.