Hoţ, în arest preventiv după ce a furat peste 50.000 de lei dintr-o locuinţă

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 25-07-2017 16:59

Un bărbat din municipiul Baia Mare a fost reţinut de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale al IPJ Maramureş după ce a furat dintr-o locuinţă bunuri şi bani în valoare de 55.000 de lei, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dumitriţa Rus.

"În urma activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţiştii au reuşit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei şi să recupereze aproximativ 70% din prejudiciul cauzat. Investigaţiile efectuate au stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, având domiciliul în Baia Mare, ajutat de concubina sa în vârstă de 32 de ani, este cel care au săvârşit furtul", a spus Dumitriţa Rus.

Potrivit acesteia, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul a pătruns prin efracţie într-un apartament situat la parterul unui imobil, de unde au sustras bijuterii, bani şi un laptop.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, iar femeia este cercetată în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire.

Citeşte şi: Liviu Pleşoianu, o nouă mutare în războiul cu Kovesi. Ce demers a întreprins deputatul - FOTO .