Theresa May, Papa Francisc şi Mike Pence, mesaje EMOŢIONANTE după decesul bebeluşului Charlie Gard

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 29-07-2017 00:15

Inima lui Charlie Gard, bebeluşul britanic diagnosticat cu o maladie extrem de rară, în urmă cu zece luni, a încetat să mai bată astăzi. "Băiețelul nostru frumos s-a dus, suntem atât de mândri de tine, Charlie", este mesajul îndurerat al mamei lui Charlie, Connie Yates.

Impresionaţi de povestea familiei, numeroşi lideri ai lumii au transmis părinţilor îndureraţi condoleanţe, potrivit BBC.

"Sunt profund întristată de moartea lui Charlie Gard. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către părinții lui Charlie, Chris și Connie, în aceste momente dificile", a declarat Theresa May vineri seară.

La rândul său, Papa Francis a scris un mesaj pe Twitter: "I-l încredințez pe micul Charlie lui Dumnezeu și mă rog pentru părinții lui și pentru toți cei care l-au iubit".

 

Și vicepreședintele american Mike Pence a avut o reacție pe Twitter: "Am aflat cu tristețe despre decesul lui Charlie Gard. Eu și soția mea, Karen, dorim să le transmitem condoleanțe sincere părinților lui, în aceste vremuri grele".

 

 

Charlie suferea de o boală genetică extrem de rară care împiedica energia să ajungă la celule. El nu vedea, nu auzea, nu scoatea niciun sunet, nu se mişca, nu înghițea şi nici nu plângea.

Boala de care suferea se numea sindromul epuizării AND-ului mitocondrial.