Apple, DEZVĂLUIRI despre designul noului Iphone. Ce funcţie NOUĂ se prevede

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 01-08-2017 19:38
Actualizat: 01-08-2017 20:50

Internetul este plin de „dezvăluiri”  despre viitorul Iphone, iar fiecare zvon este mai spectaculos decât precedentul. Însă cei de la Apple au dezvăluit, din greșeală, se pare, cum va arăta ecranul noului model iPhone, precum și faptul că acesta va folosi scanarea facială pentru deblocare.

Potrivit The Verge, cel puțin unul dintre viitoarele modele iPhone va folosi scanarea facială pentru deblocare, iar modelul de top va avea un ecran fără margini, care se înfășoară în jurul boxelor și camerei/camerelor de luat vederi.

Jurnaliștii de la The Verge citează postări pe o rețea de socializare ale programatorului Steve Troughton-Smith, care a analizat o actualizare a codului pentru boxele HomePod publicată de Apple și a descoperit că gigantul americat a publicat din greșeală detalii despre noile funcții.