Inundaţii în India: Bilanţul a crescut la 700 de morţi şi 2 milioane de sinistraţi

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 31-07-2017 17:52

Numărul celor care au murit ca urmare inundaţiilor ce afectează India de la începerea sezonului ploilor a crescut la 700 de persoane, iar peste 2 milioane de oameni sunt sinistraţi, potrivit presei indiene citate de AFP şi EFE.

Doar în statul Gujarat (ouest), numărul persoanelor decedate a crescut la 213, în urma descoperirii a o sută de trupuri neînsufleţite în timpul weekendului după ce refluxul a permis echipelor de salvare să aibă acces în zonele izolate, şi la un milion de sinistraţi. 

Iar autorităţile se aşteaptă că bilanţul să crească. 

Aproximativ 20 de state sunt afectate de ploile provocate de muson. 

În Bengalul occidental şi în statele Arunachal Pradesh, precum şi la Assam, în nord-est, la Jharkhand şi la Bihar, au căzut precipitaţii abundente, care au provocat alunecări de teren şi au determinat evacuarea a un milion de persoane. 

La Odisha (estul ţării), cel puţin 11 persoane au murit lovite de trăsnet şi alte 15 au fost grav rănite în timp ce munceau pe câmp, a declarat A.K Das, şeful autorităţii de gestionare a catastrofelor, informează Agerpres.