UPDATE: Poliţia de Frontieră, la un pas de BLOCAJ. Aproape TOŢI şefii vor să iasă la pensie

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 02-08-2017 15:05
Actualizat: 02-08-2017 15:25

UPDATE 15.20

Valul pensionărilor angajaţilor din Ministerul de Interne continuă! 15 dintre cei 16 șefi de la Poliția de Frontieră au cerut ieșirea la pensie.

Zece dintre aceștia sunt din teritoriu, iar cinci dintre ei fac parte din structura centrală, transmite Antena 3.

Singurul care va rămâne în post este Ioan Buda, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Sursa citată notează că anul acesta 4.000 de polițiști s-au pensionat: 1.000 de cereri sunt în curs de verificare şi alte 6.000 de cadre MAI și-ar putea depune cererile de pensionare.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Lovitură de proporţii la Poliţia de Frontieră! 15 din cei 16 şefi ai instituţiei vor să iasă la pensie, potrivit Antena 3. Totul vine în contextul scandalului produs după ce ministrul Muncii a anunţat modificări la Legea Pensiilor, modificări care ar urma să vizeze şi pensiile speciale.

- ştire în curs de actualizare -