Catalanii îl pun la zid pe Neymar după ce a plecat la PSG: 'Nu a fost corect'

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 07-08-2017 18:34

FC Barcelona face primele precizări cu privire la transferul lui Neymar la Paris St. Germain și anunță că va raporta tranzacția la UEFA. Președintele clubului catalan, Josep Maria Bartomeu, spune că starul brazilian a ales să plece, însă modul în care a făcut-o nu a fost corect, conform europafm.ro.

Neymar a ajuns la PSG după ce vicecampioana Franței i-a achitat clauza de reziliere în valoare de 222 de milioane de euro. Mutarea a fost criticată de Liga Spaniolă de Fotbal, care consideră că PSG a încălcat regulamentul fair-play-ului financiar, potrivit căruia un club nu poate cheltui mai mult decît cîștigă.

Bartomeu s-a referit și el la sumele uriașe cu care anumite grupări spulberă orice concurență pe piața transferurilor. Oficialul catalan a subliniat că Barcelona este un club de mare tradiție, care are 140.000 de membri cotizanți și nu aparține unui emir sau unor oligarhi – cu trimitere la patronatul din Qatar al lui Paris St. Germain.