Talibanii au lansat o revistă dedicată exclusiv femeilor jihadiste

Autor: Cristian Gheorghe
Publicat: 08-08-2017 11:44

Talibanii din Pakistan încearcă să atragă femei prin lansarea unei reviste online în engleză care le este dedicată şi în care le îndeamnă să se alăture jihadului, să înveţe să folosească grenade şi să se pregătească pentru comiterea de atacuri sinucigaşe, relatează marţi agenţia EFE, potrivit agerpres.

Primul număr al revistei Sunnat-e-Khaula (Calea Khaulei), numită astfel în onoarea unei războinice de pe vremea lui Mahommed, are 45 de pagini color şi o femeie cu burka pe prima pagină, iar principala grupare talibană din Pakistan, Tehrik-e-Taliban Pakistan (TTP) se declară într-un editorial "ultima speranţă a ţării" şi le încurajează pe femei să lupte alături de ei.

CUTREMUR puternic într-o staţiune foarte apreciată de turiştii români - FOTO

"Vrem să le provocăm pe femeile islamului să facă un pas înainte şi să se unească cu forţele mujahedinilor", se arată în editorialul revistei care a început să fie distribuită luna aceasta prin intermediul serviciului de mesagerie Telegram. Autorii le cer pakistanezelor să organizeze acasă la ele reuniuni secrete, să distribuie literatură despre jihad, să planifice antrenamente pentru "surorile jihadiste" şi să strângă bani pentru cauză.

"Învaţă să manevrezi arme simple. Învaţă cum se folosesc grenadele. Asigură-te că ai un pistol şi grenade", se poate citi la rubrica de "sfaturi". Femeile sunt îndemnate de asemenea să se pregătească pentru a duce la bun sfârşit atacuri sinucigaşe. "Prima operaţiune de martiraj a fost executată de o fată", se subliniază în revistă.

Militanta pentru drepturile femeilor Marvi Sirmed a declarat pentru Efe că talibanii încearcă astfel să atragă femei din clasa medie din zone urbane, tactică despre care se crede că a dat rezultate pentru Statul Islamic din Siria. "Talibanii au nevoie de persoane cu educaţie", a explicat Marvi Sirmed, potrivit căreia s-a avut în vedere şi de influenţa pe care o au femeile asupra copiilor.

Gruparea TTP, responsabilă de atacul din decembrie 2014 asupra unei şcoli militare soldat cu 125 de morţi şi de tentativa de asasinat din 2012 asupra viitoarei laureate a Premiului Nobel pentru Pace Malala Yousafzai (2014), a fost grav afectată de seria de operaţiuni militare lansată împotriva sa în vara lui 2014 care au costat viaţa a 3500 de rebeli, fapt care a avut o contribuţie majoră la reducerea nivelului de violenţă din Pakistan.