ALERTĂ - Plângere penală împotriva lui Dragnea, pentru cea mai recentă decizie din Parlament

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 09-08-2017 12:26
Actualizat: 09-08-2017 23:41

Liviu Dragnea are din nou probleme cu procurorii. Purtătorul de cuvânt al Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a anunţat miercuri într-o conferinţă de presă că formaţiunea politică va depunde în următoarele zile o plângere penală la DNA împotriva preşedintelui PSD, pentru abuz în serviciu, fals şi uz şi de fals.

Vezi şi: Anunţ de la Cotroceni: Încep plecările şi de la vârful SPP

Liviu Dragnea este acuzat că a convocat ilegal sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor de marţi, 8 august. Potrivit Constituţiei, preşedintele Camerei Deputaţilor are dreptul să convoace o sesiune extraordinară la solicitarea Biroului Permanent. Biroul Permanent nu s-a reunit pentru a formula o asemenea solicitare, din lipsă de cvorum.

Cu toate acestea, coaliţia PSD-ALDE a considerat sesiunea convocată, iar decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.