Cei doi foşti preşedinţi Bush cer SUA să respingă rasismul, antisemitismul şi ura după violenţele de la Charlottesville

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 16-08-2017 20:44

Cei doi foşti preşedinţi americani George H.W Bush şi fiul său George W. Bush au cerut miercuri Statelor Unite să "respingă rasismul, antisemitismul şi ura în toate formele sale" după violenţele de sâmbătă de la Charlottesville, statul Virginia, în care o femeie a fost ucisă, relatează AFP şi DPA. "În timp ce rugăciunile noastre merg către Charlottesville, ne reamintim adevărurile fundamentale scrise de cel mai proeminent cetăţean al acestui oraş (Thomas Jefferson) în Declaraţia de Independenţă: 'suntem cu toţii creaţi egali şi înzestraţi de Creatorul nostru cu drepturi inalienabile' ", au scris cei doi foşti preşedinţi Bush într-un scurt comunicat, conform Agerpres.

"Ştim că aceste adevăruri sunt eterne pentru că suntem martorii decenţei şi măreţiei ţării noastre", au concluzionat cei doi foşti lideri americani. Acest scurt comunicat, redactat pe un ton foarte solemn, survine la mai puţin de 24 de ore după reacţiile declanşate de declaraţiile preşedintelui american Donald Trump care a afirmat că responsabili pentru violenţele produse sâmbătă la Charlottesville sunt atât protestatarii care au participat la un marş al extremei drepte cât şi cei care au organizat o contramanifestaţie.

O femeie şi-a pierdut viaţa şi 19 oameni au fost răniţi la un marş al naţionaliştilor albi care a avut loc sâmbătă la Charlottesville, după ce un tânăr neonazist a intrat intenţionat cu maşina într-un grup de contramanifestanţi. Autorităţile l-au identificat pe şoferul maşinii în persoana lui James Alex Fields Jr, din Ohio. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost pus sub acuzare pentru omor calificat.