Marea Britanie, încrezătoare că se va trece la timp în faza a doua a negocierilor pentru Brexit

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 17-08-2017 12:30

Marea Britanie este încrezătoare că va înregistra 'progrese suficiente' în negocierile cu Uniunea Europeană până în luna octombrie pentru a se trece în faza următoare a tratativelor, a indicat joi Departamentul pentru Brexit de la Londra, transmite Reuters. Precizarea vine după ce postul Sky News a citat miercuri surse neidentificate potrivit cărora cele două părţi ar putea fi nevoite să amâne până în decembrie negocierile referitoare la relaţiilor lor post-Brexit pentru că nu vor înregistra progresele pe care UE le solicită în prima etapă, conform Agerpres.

'Oficiali guvernamentali lucrează ritmic şi suntem încrezători că vom fi făcut progrese suficiente până în octombrie pentru a avansa cu negocierile în faza următoare', a declarat o purtătoare de cuvânt a Departamentului pentru Ieşirea din Uniunea Europeană, într-un comunicat emis joi.