Numerele de telefon la care puteți suna pentru a afla informații despre victimele atentatului din Barcelona

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 17-08-2017 20:13
Actualizat: 17-08-2017 21:25

În urma atentatului soldat cu victime joi, pe artera Rambla din Barcelona, Ministerul de Externe anunţă că la consulatul României din Barcelona şi la ambasada română din Madrid sunt disponibile numere de telefon de urgenţă.

Citește și: VIDEO HORROR: imagini cu morți și răniți, surprinse la câteva secunde după atentatul din Barcelona/18+

Consulatul General al României la Barcelona a întreprins în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă printre victime sunt şi cetăţeni români. Momentan nu există indicii în acest sens. Consulatul monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de evoluţia evenimentelor. 

De asemenea, la nivelul Ambasadei României la Madrid a fost instituită o celula de criza. 

MAE transmite că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulara la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535 şi +34 934 344 223; apelurile sunt redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. 

Numărul de urgenţă al oficiului consular din Barcelona este +34 661 547 853. 

Numărul de urgenţă al misiunii diplomatice de la Madrid este +34 649 656 032.