Orban, critici DURE la adresa ministrului Transporturilor în scandalul TAROM: 'Ar trebui să i se IMPUTE creşterea pierderilor'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 22-08-2017 10:02
Actualizat: 22-08-2017 11:13

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că ar trebui să i se impute ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, creşterea pierderilor de la Compania TAROM. 

"Ar trebui să i se impute celui care l-a numit pe acest director creşterea pierderilor la TAROM la 28 de milioane de euro, atât sunt pierderile pe primele şase luni ale anului comparativ cu pierderile pe primele şase luni ale anului 2016 când au avut în jur de 6,5 milioane de euro. Ar trebui să se impute celui care l-a numit această sumă. Problema nu este demiterea sau demisia acestui director, problema este responsabilitatea politică şi de altă natură a celui şi a celor care l-au numit pe acest individ în funcţie, mai ales după contraperformanţele pe care le-a înregistrat la societăţile, tot de stat, tot căpuşate, pe care el le-a condus, respectiv SNLO şi Electrica Serv", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL. 

Directorul general al TAROM, Eugen Davidoiu, şi-a dat demisia din funcţie. Premierul Tudose a discutat despre situaţia TAROM cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o luni dimineaţă, la Palatul Victoria. Întâlnirea a avut loc în contextul în care şeful Executivului a dispus ca, începând de luni, Corpul de control al prim-ministrului să efectueze verificări la TAROM.

Citeşte şi: Vanghelie, APLAUDAT în sala de judecată: 'Vine o vreme când Kovesi și Coldea vor răspunde' .