Mişcarea libaneză Hezbollah a folosit drone pentru a lovi Statul Islamic în Siria

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 21-08-2017 17:37

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a folosit drone pentru a lovi Statul Islamic în Siria în apropiere de graniţa cu Libanul, a anunţat luni o unitate militară media condusă de Hezbollah, în prima declaraţie publică a mişcării şiite în care anunţă că a folosit o astfel de armă, relatează Reuters. Hezbollah a trimis drone pentru a lovi poziţii, buncăre şi fortificaţii ale Statului Islamic în zona vestică a munţilor Qalamoun, lângă graniţa cu Libanul, care şi-au atins ţintele, a precizat sursa citată.

Un oficial al alianţei militare care luptă în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad a declarat pentru Reuters că este pentru prima dată când mişcarea Hezbollah anunţă că a folosit astfel de arme. Sâmbătă dimineaţa, Hezbollah şi armata siriană au început o operaţiune împotriva unei enclave a Statului Islamic aflate la graniţa cu Libanul, în vestul munţilor Qalamoun din Siria. La rândul său, armata libaneză a început de pe teritoriul Libanului o operaţiune separată, însă simultană asupra aceleiaşi enclave jihadiste, conform Agerpres.

Orice operaţiune comună între armata libaneză, pe de o parte, şi cea siriană, pe de altă parte, reprezintă o chestiune sensibilă din punct de vedere politic în Liban şi ar putea pune în pericol ajutorul militar american pe care ţara îl primeşte, notează Reuters.