Interesul social pentru familie se regăseşte constant la nivelul celor mai importante domenii ce alcătuiesc societatea umană, indiferent de forma de organizare socială sau de nivelul evoluţionist al unei comunităţi. De aceea, este justificată percepţia conform căreia familia ca fenomen social contribuie activ şi decisiv la organizarea şi evoluţia structurilor administrative, economice şi politice proprii unui mediu social.
Familia reprezintă în istoria socială a umanităţii o formă de asociere reglementată de norme clare, care a apărut natural, dezvoltându-se şi evoluând în acord cu şi prin determinarea chiar, a evoluţiei umanităţii în ansamblul ei. Preocupările structurate şi analiza ştiinţifică a familiei începe încă din secolul IX, conturându-se două mari direcţii de înţelegere şi interpretare: abordarea macrosociologică, care priveşte familia ca instituţie socială aflată în relaţie directă sau indirectă cu alte instituţii sociale şi o abordare microsociologică, orientată spre structurile şi procesele din interiorul contextului familial. Această dihotomizare de înţelegere şi interpretare are un caracter complementar şi nicidecum unul exclusiv. Cu alte cuvinte, gândindu-ne la societatea contemporană românească, presupunem pe bună dreptate că interesul şi acţiunile întreprinse în domeniul proliferării sau susţinerii climatului familial trebuie să ţină seama de ambele perspective, care se completează reciproc.
Pe de altă parte, ştiinţa sociologiei face o distincţie semnificativă între familia nucleară, ca unitate compusă din soţi şi copii şi familia extinsă (lărgită sau compusă), unde, pe lângă nucleul familial, regăsim şi alţi membri cu diferite grade de rudenie. De obicei, o familie extinsă este alcătuită din trei generaţii: bunici, părinţi şi copii. Societatea contemporană în general, aflată sub iminenta determinare a fenomenului globalizării, manifestă o tendinţă de abandon a modelelor extinse a grupurilor familiale. Astfel că se constată promovarea tot mai accentuată a familiilor nucleare, fenomen posibil în primul rând datorită independenţei financiare a omului modern. Familia nucleară oferă aspecte pozitive legate de independenţa partenerilor, de intimitate sau de cadru de formare şi manifestare a personalităţii, dar în acelaşi timp fragilizează structura familiei, explicând în multe situaţii disoluţia acesteia.
Experienţa socială a tuturor timpurilor arată că familia a fost şi este un sprijin personal de neînlocuit, făcând diferenţa între integrarea şi neintegrarea omului în societate. Între bunăstare şi sărăcie şi chiar între fericire şi nefericire. Pe baza acestor considerente, credem că suportul social pentru familie devine nu doar necesar, dar şi obligatoriu, înţelegând ca datorie civică, morală şi religioasă preocuparea continuă şi susţinerea familiei.
Autor: Lector univ. dr. Dragoş Dărăbăneanu