Parlamentul din Kârgâzstan l-a numit prim-ministru pe un aliat al preşedintelui

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 25-08-2017 20:07

Parlamentul din Kârgâzstan l-a numit vineri prim-ministru pe Sapar Isakov, fost şef de personal al preşedintelui Almazbek Atambaev, după ce predecesorul său a demisionat pentru a candida la funcţia de preşedinte, informează Reuters. Această ţară din Asia Centrală cu şase milioane de locuitori, un aliat fidel al Rusiei, va organiza alegeri prezidenţiale pe 15 octombrie, iar prim-ministrul anterior, Sooronbai Jeenbekov, candidează cu sprijinul Partidului Social Democrat din Kârgâzstan (SDPK) al lui Atambaev, conform Agerpres.

Diplomat de carieră, Isakov, 40 de ani, a fost în trecut responsabil cu politica externă în cadrul biroul prezidenţial al lui Atambaev. Legal, Atambaev nu poate candida pentru un al doilea mandat, dar unii critici se tem că ar putea încerca să păstreze puterea politică după octombrie preluând rolul de prim-ministru, la fel ca în cazul aranjamentului preşedintelui Vladimir Putin în Rusia în 2008.

Atambaev a negat existenţa unor astfel de planuri. În orice caz, el va păstra o influenţă politică semnificativă ca lider al social-democraţilor care domină coaliţia majoritară în parlament. Această ţară ex-sovietică majoritar musulmană este o republică parlamentară unde doi preşedinţi anteriori au fost răsturnaţi de la putere de proteste. Kârgâzstanul găzduieşte o bază aeriană militară rusă şi economia sa se bazează în mare măsură pe banii trimişi de muncitorii migranţi care lucrează în Rusia, precum şi pe mineritul de aur.