Donald Trump, grațiere controversată! Gestul preşedintelui a stârnit critici dure

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-08-2017 17:57
Actualizat: 26-08-2017 18:58

Un nou gest controversat al preşedintelui Statelor Unite! Donald Trump a graţiat un fost şerif, condamnat pentru că nu a respectat un ordin judiciar care îi impunea să nu mai reţină imigranţi. Au urmat reacţii dure, inclusiv noi acuzaţii aduse lui Donald Trump că încurajează rasismul, informează Digi24.

Autoproclamat „cel mai dur şerif din Arizona”, Joe Arpaio, în vârstă de 85 de ani, s-a făcut remarcat pentru umilinţele la care îi supunea pe deţinuţi: îi punea să poarte combinezoane roz, le tăia raţiile de mâncare şi îi trimitea să doarmă în corturi, deşi afară era foarte frig.

Facebook şi Instagram, PROBLEME masive la nivel MONDIAL. Ce s-a întâmplat cu cele două reţele - FOTO

Asta nu a împiedicat Casa Albă să-l laude pentru munca sa de o viaţă. În declaraţia de graţiere scrie că Joe Arpaio a protejat publicul de flagelul criminalităţii şi imigraţiei ilegale. De altfel, şeriful este un apropiat al liderului american, pe care l-a însoţit în mai multe rânduri în campania electorală.

Gestul preşedintelui a stârnit critici dure.

Ion Cristoiu, analiză la rece: SRI îi dă peste mână lui Meleșcanu

Senatorul John McCain, unul dintre cei mai respectaţi membri ai Partidului Republican, a scris pe Twitter că această graţiere subminează declaraţiile preşedintelui că ar respecta statul de drept. Iar senatorul democrat Bernie Sanders l-a acuzat pe Donald Trump că îşi foloseşte puterea pentru a apăra rasismul şi discriminarea.

Au luat poziţie şi organizaţii care apără drepturile oamenilor. Uniunea Libertăților Civile Americane a echivalat grațierea şerifului din Arizona cu încuviinţarea rasismului în America.