Orlando Bloom, protagonistul serialului fantastic 'Carnival Row'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 26-08-2017 20:37

Actorul britanic Orlando Bloom va fi protagonistul viitorului serial fantastic 'Carnival Row' care va avea opt episoade și a cărui difuzare este prevăzută în 2019, a anunțat vineri într-un comunicat Amazon Prime Video, citat de EFE şi AGERPRES.

Bloom a colaborat la diferite seriale, dar este prima dată când va juca un rol principal, cel al inspectorului de poliție Rycroft Philostrate, care trebuie să investigheze asasinarea unei creaturi fantastice "o zână showgirl".

Acțiunea este amplasată într-un oraș fantastic neo-victorian populat de ființe misterioase, iar intriga se va complica când Philostrate va începe să ancheteze un alt asasinat, cel al unei "zâne refugiate".

Actorul britanic va fi și producătorul serialului, alături de americanul de origine cubaneză Rene Echevarría.

Amazon a prezentat producerea noului serial la Festivalul de Televiziune de la Edinburgh, unde a fost anunțat și al doilea sezon al 'Fleabag', un serial în care joacă Phoebe Waller-Bridge, actriță pe care o vom vedea în viitorul film din saga 'Star Wars' axat pe personajul Han Solo.

'Fleabag' prezintă viața unei tinere care trăiește la Londra și este bazat pe piesa de teatru cu același nume care a câștigat premiul Fringe First la Edinburgh.

Cel de-al doilea sezon al acestui serial va fi disponibil pentru clienții Amazon Prime în 2019.

Citeşte şi: Facebook şi Instagram, PROBLEME masive la nivel MONDIAL. Ce s-a întâmplat cu cele două reţele - FOTO .