Florin Cîţu: O rectificare bugetară pozitivă atrage de la sine o comisie de anchetă

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 28-08-2017 17:24

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a declarat luni că liberalii vor solicita o comisie parlamentară de anchetă în cazul unei rectificări bugetare pozitive. Potrivit acestuia, situaţia finanţelor publice din România este dezastruoasă, conform Agerpres.

"Deja suntem aproape de septembrie şi încă nu a fost publicat raportul situaţiei economice şi bugetare pentru primele şase luni. Nu poţi să ai o rectificare bugetară fără să ai acest raport publicat aşa cum îţi cere legea responsabilităţii fiscale. În acest moment, veniturile sunt cu 5 miliarde de lei sub cele programate, iar cheltuielile au fost tăiate cu 10 miliarde faţă de cele programate. Asta înseamnă că deja a avut loc o rectificare bugetară negativă în acest moment. Nu există nicio premisă, nicio justificare pentru o rectificare bugetară pozitivă, aşa cum ni se transmite din partea Guvernului că se încearcă. O rectificare bugetară pozitivă atrage de la sine o comisie de anchetă pe care o vom cere în Parlament pentru analiza rectificării bugetare şi ne vom folosi în justificarea acestei anchete de opinia Curţii de Conturi dată în februarie pentru rectificări bugetare ale Guvernului Cioloş", a afirmat Cîţu.