Macron se declară pregătit pentru o nouă iniţiativă împotriva programului balistic nord-coreean

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 29-08-2017 17:31

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi că Franţa îşi va continua eforturile pentru elaborarea unor politici intransigente împotriva Coreei de Nord, care continuă să-şi dezvolte programul balistic, şi este pregătit pentru noi iniţiative după ultimul test 'iresponsabil' cu rachetă al Phenianului, relatează Reuters. Coreea de Nord a efectuat marţi un tir cu rachetă balistică, ce a survolat Japonia, căzând apoi în apele Oceanului Pacific.

Potrivit autorităţilor nipone, care au denunţat o "ameninţare gravă şi fără precedent", racheta a survolat insula Hokkaido (nord) şi apoi a căzut în Oceanul Pacific, la 1.180 km est de coasta niponă, fără să afecteze traficul maritim sau aerian din zonă. Totodată, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că va efectua primăvara viitoare un turneu în Orientul Mijlociu, ce va include vizite în Israel şi în teritoriile palestiniene, pentru a ajuta la procesul de pace în regiune şi pentru a promova soluţia a două state. 'Ne vom continua eforturile alături de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a găsi o soluţie pentru două state, Israel şi Palestina, care să trăiască în siguranţă în interiorul graniţelor recunoscute de comunitatea internaţională, cu Ierusalimul capitala ambelor state', a declarat el în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor francezi, conform Agerpres. Macron a afirmat că, pe lângă Israel şi teritoriile palestiniene, turneul său va include Libanul şi Iordania.