Întâlnire îmtre Klaus Iohannis şi ministrul Afacerilor Externe egiptean: Ce s-a discutat

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 29-08-2017 19:03

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit marți, 29 august a.c., la Palatul Cotroceni, pe ministrul Afacerilor Externe al Republicii Arabe Egipt, domnul Sameh Hassan Shoukry, aflat în vizită la București pentru a participa, ca invitat special, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române 2017.

Președintele României a exprimat aprecierea pentru raporturile foarte bune, tradiționale, dintre cele două state, care în acest an împlinesc 111 ani de relații diplomatice, precum și dorința de intensificare a dialogului politic, inclusiv la cel mai înalt nivel, cât și a cooperării economice.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe al Egiptului a subliniat hotărârea țării sale de revigorare a relației bilaterale, care are baze foarte solide, exprimând aprecierea pentru sprijinul constant al României, unul dintre cei mai puternici prieteni ai Egiptului, de-a lungul timpului, inclusiv, mai recent, în cadrul Uniunii Europene.

Înaltul oficial egiptean a evidențiat și oportunitățile de cooperare economică în plan bilateral și pe terțe piețe, în Africa și Orientul Mijlociu.

Ministrul Sameh Hassan Shoukry a înaintat totodată un mesaj semnat de Președintele Egiptului, domnul Abdel Fattah Elsisi, omologului său român, în care se menționează importanța dezvoltării relațiilor bilaterale, inclusiv pe dimensiunea economică, și dorința creșterii nivelului lor, se exprimă aprecierea pentru sprijinul acordat de România prin împărtășirea expertizei de transformare democratică a țării și se adresează invitația de a efectua o vizită oficială la Cairo.

Președintele Klaus Iohannis a mulțumit pentru mesajul transmis și a evidențiat, de asemenea, că România apreciază rolul pe care Egiptul îl are ca factor moderator pentru stabilitatea Orientului Mijlociu. Președintele României a remarcat eforturile Egiptului pentru a menține abordări echilibrate la nivel regional, pe fondul acutizării crizelor din Orientul Mijlociu.

Președintele Klaus Iohannis și ministrul Sameh Hassan Shoukry au avut un schimb aprofundat de vederi cu privire la relațiile UE-Egipt, precum și despre cele mai stringente puncte de pe agenda regională, cu accent pe eforturile de soluționare a dosarului libian și contracararea migrației ilegale, dar și despre amenințarea teroristă.