Theresa May, atacată dur de șeful Rynair: 'Se plimbă în Japonia și bea ceai și sake' în loc să se ocupe de negocierile Brexit

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 31-08-2017 13:28

Directorul executiv al companiei Ryanair, Michael O'Leary, recunoscut pentru stilul său direct de a vorbi, a acuzat-o joi pe şefa guvernului britanic Theresa May că "se plimbă în Japonia şi bea ceai şi sake" în loc să se ocupe de negocierile din Europa privind Brexit-ul, relatează dpa, conform agerpres.ro

"Nu înţeleg ce face trei zile în Japonia în acest moment, de ce nu e la Bruxelles, Frankfurt sau Paris, acolo unde trebuie să aibă loc aceste negocieri", a declarat pentru Sky News şeful Ryanair, companie aeriană low-cost cu sediul în Irlanda. 

"Tocmai a venit dintr-o vacanţă de trei săptămâni în Alpii elveţieni", a afirmat el. "Bineînţeles, toată lumea are dreptul la vacanţă, însă în următoarele 12 luni economia britanică va fi lovită de o criză", a atras atenţia O'Leary. 

"Brexit-ul va fi un dezastru pentru economia britanică, iar ea ar trebui să fie acolo să negocieze sau cel puţin să înlăture aceste baraje, nu să se plimbe în Japonia şi să bea ceai şi sake", a mai spus el. 

O'Leary a declarat de asemenea că are sentimentul că negocierile privind Brexit-ul, care continuă la Bruxelles în această săptămână, "nu se îndreaptă spre nimic". 

"Ele trenează şi ar avea nevoie de un leadership", a mai spus el. 

"Din perspectiva aviaţiei, adevărata schimbare pentru noi, pentru că nu există un plan de salvare în aviaţie - nu suntem acoperiţi de regulile OMC -, este că ne vom opri zborurile începând cu martie 2019 dacă ea nu face nimic şi nu obţine un acord în următoarele 12 luni", a declarat şeful Ryanair. 

Premierul britanic Theresa May a început miercuri o vizită de trei zile în Japonia, al cărei scop este de a linişti companiile în legătură cu Brexit şi de a pleda pentru un acord bilateral de liber-schimb.