Nicolas Maduro va avea o intervenţie pe 11 septembrie în faţa Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 04-09-2017 20:04

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro va susţine o intervenţie luni, 11 septembrie, în faţa Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, în prima zi a celei de-a 36-a sesiuni a acestui for, transmite Reuters. 'Am primit o 'notă verbală' astăzi că va veni. (Maduro) va vorbi în deschiderea sesiunii Consiliului', a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Drepturile Omului, Rolando Gomez, conform Agerpres.

Maduro se va adresa Consiliului imediat după discursul de deschidere al Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad al-Hussein. Înaltul Comisar a denunţat, într-un raport publicat pe 30 august, încălcările masive ale drepturilor omului comise împotriva manifestanţilor în Venezuela, constatând 'existenţa unei voinţe politice de reprimare a vocilor critice şi de inducere a fricii în rândul populaţiei'.

După ce autorităţile venezuelene au refuzat accesul anchetatorilor ONU în ţară, comisarul Zeid a delegat o echipă de specialişti în drepturile omului să intervieveze de la distanţă, între 6 iunie şi 31 iulie, în jur de 135 de victime ale violenţelor şi familiile lor, precum şi martori, jurnalişti, avocaţi, medici şi membri ai Biroului procurorului general. Raportul prezentat miercuri relevă 'tratamente degradante asimilabile în anumite cazuri torturii', a menţionat Zeid, care a mai notat că 'dreptul la adunare în mod paşnic a fost încălcat sistematic, iar un mare număr de manifestanţi şi de persoane identificate drept opozanţi politici au fost arestaţi'.

Potrivit Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, criza economică şi socială persistentă şi tensiunile politice în creştere riscă să agraveze situaţia în Venezuela. În concluzie, raportul invita Consiliul Drepturilor Omului al ONU să 'aibă în vedere luarea de măsuri pentru a împiedica ca situaţia drepturilor omului în Venezuela, stat care ocupă în prezent un loc în Consiliu, să se deterioreze şi mai mult'.