Veste mare de la Eurostat: România, pe locul 2 în Uniunea Europeană la un capitol important

Autor: Andrei Radu
Publicat: 06-09-2017 06:48
Actualizat: 06-09-2017 07:48

România a înregistrat în iulie a doua mare creştere a vânzărilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, de 8,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, în timp ce avansul din UE a fost de 2,7%, iar în zona euro de 2,6%, potrivit datelor publicate marţi de biroul european de statiatică, Eurostat.

Cea mai mare creştere a vânzărilor de retail a avut loc în Slovenia, de 10%, în timp ce un ritm ridicat a consemnat şi Polonia, de 7,9%. Singura scădere a avut loc în Belgia, de 1%.

România s-a plasat pe poziţia a doua şi comparativ cu luna iunie, înregistrând un avans al vânzărilor cu amănuntul de 1,2%, la egalitate cu Suedia, pe primul loc fiind Slovenia, cu 1,4%, anunță News.ro.

Citește și: Mihai Tudose, întâlnire la nivel înalt. Reprezentanții FMI și Băncii Mondiale la Palatul Victoria

La nivelul UE, vânzările cu amănuntul au scăzut în iulie cu 0,2%, iar în zona euro cu 0,3%. Cele mai mari scăderi au avut loc în Germania (-1,2%), Croaţia (-1,1%), Estonia şi Austria (ambele cu -1%).

Insitutul Naţional de Statistică a anunţat luni că volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul a crescut în iulie cu 1,2% faţă de iunie, dinamica anuală accelerând la 10,1%.

În perioada ianuarie-iulie 2017, vânzările cu amânuntul, care sunt principalul indicator al consumului privat (principala componentă a PIB) au consemnat un avans anualizat de 8,1%, evoluţie susţinută de majorarea venitului real disponibil al populaţiei, accelerarea creditării în lei şi climatul pozitiv din piaţa imobiliară şi din piaţa financiară.