Matteo Renzi reia apelul privind tăierea fondurilor UE pentru ţările care nu preiau refugiaţi

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 07-09-2017 19:03

Fostul premier italian şi lider în prezent al Partidului Democrat (PD, de guvernământ), Matteo Renzi, a afirmat joi că ţările Uniunii Europene care refuză să participe la împărţirea sarcinii în materie de refugiaţi ar trebui să suporte o mică reducere a fondurilor primite din partea blocului comunitar, relatează agenţia DPA. Renzi şi-a reînnoit propunerea joi, la o zi după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins demersul juridic iniţiat de către Slovacia şi Ungaria împotriva obligaţiei de a prelua solicitanţi de azil din taberele de migranţi din Italia şi Grecia.

''Ţările care nu primesc migranţi trebuie sancţionate într-un mod simplu: Respingi solidaritatea privind migraţia ? Atunci eu nu voi manifesta solidaritate în împărţirea de fonduri'', a declarat Renzi într-un mesaj postat online. ''Şi a nu se considera aceasta un şantaj, aceasta se cheamă dreptate, solidaritate, aceasta se cheamă Europa cu literă mare E'', a mai spus liderul italian, conform Agerpres.

Propunerile lui Renzi ar urma să influenţeze discuţiile privind planurile de buget ale UE începând cu anul 2021, care ar trebui să înceapă în următoarele luni. Partidul Democrat este principala formaţiune politică a guvernului Italiei, dar, potrivit actualelor sondaje de opinie, ţara va avea un parlament divizat după alegerile generale prevăzute pentru mai 2018.