Suplimentarea numărului de vouchere pentru biciclete, reintrodusă pe ordinea de zi a CGMB

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 08-09-2017 09:30

Proiectul de hotărâre în baza căruia primarul general, Gabriela Firea, propune suplimentarea cu maximum 25.000 a voucherelor pentru biciclete a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de luni a Consiliului General al Municipiului București, după ce a fost respins în ședința anterioară.

Proiectului de hotărâre i-au fost atașate și rapoartele favorabile adoptate de către comisia economică, cea juridică și cea de ecologie și protecția mediului.

Citeşte şi: Mesajul Preafericitului Părinte Daniel la începutul anului şcolar

În expunerea de motive, semnată de primarul general, se arată că suplimentarea de până la 25.000 ar răspunde solicitărilor actuale primite de la cetățeni.

"Proiectul 'Bicicliști în București' răspunde nevoilor locale de implicare a comunității în implementarea măsurilor de reducere a poluării adoptate de municipalitate prin folosirea mijloacelor de transport non-poluante", prevede documentul amintit.

Pe 30 august, CGMB a respins proiectul, care a întrunit doar 26 de voturi, insuficiente față de necesarul de 27.

Pe 30 iunie, CGMB a adoptat un alt proiect, în baza căruia 5.000 de persoane urmează să beneficieze de vouchere în valoare de 500 de lei pentru a putea achiziționa biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway/Ninebot.

Pe 25 iulie, a doua zi după începerea înscrierilor, PMB a decis suspendarea acestora, ca urmare a faptului că au fost procesate 4.136 de cereri depuse la Centrul de relații cu publicul, iar pe adresa de email au fost primite peste 14.500 de solicitări.

Tot atunci, Primăria Capitalei a anunțat că, în funcție de numărul total al cererilor validate, va fi supus aprobării CGMB, în proxima ședință, un proiect de hotărâre prin care să fie suplimentat numărul de vouchere acordat în acest an.

Citeşte şi: Olguța Vasilescu: Firmele pot merge la AJOFM să ceară angajați. Statul le asigură salariul minim .